Fractalii mintii

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, privindu-ma cu atentie in oglinda (mintii), mereu ma trag de maneca tare multi fractali. Poate ar fi vrut de sireturi, dar chiar acum port niste stiletto rosii.

Astept cu nerabdare aparitia aplicatiei MindBook. Ar fi ceva absolut fascinant …sa poti vedea (in)congruenta a ceea ce gandeste – spune – face orice om. Bine, si pe Facebook se vad chestiile astea foarte clar, fara prea mare efort, insa cu noua gaselnita, ar fi cu totul altceva: imaginati-va o explozie de forme, sunete si culori, un fel de neverending story. Fara sfarsit, impropriu spus, fiindca odata cu disparitia fizica a persoanei repective, cine stie ce se intampla cu fractalii lui, buni sau rai, spectaculosi ori hidosi, infricosatori: raman asa, incremeniti ori se dezintegreaza sau se recicleaza…

De fapt, Mindbook-ul e un fel de oglindamintii. Cu setari de confidentialitate criptate mai mult sau mai putin securizate.

Mindbook e o aplicatie care ruleaza eficient cu o alta complementara: Adevarul. De multe ori, aplicatiile sunt voit bruiate, virusate de noi, in functie de conjunctura .
In unele cazuri, diplomatia e absolut necesara, asa ca vei livra Adevarul versiunea smooth and soft.

Ar mai putea fi lansata si delicata aplicatie Soulbook, care ar reprezenta fractal orice iubire adevarata, inaltatoare ce-ti hraneste sufletul in profunzime, te completeaza, te face sa evoluezi, sa fii armonios pe dinauntru.

Credeti ca sunt cu capul in nori ? Neah. V-am spus ca sunt cu picioarele pe pamant, incaltata cu stiletto si tocmai mi-am accesat unele informatii stocate in cloud.

fractal
sursa foto: pixabay