Fara regrete

o

mi-a placut fotografia cu tatuajul din zona aproape intima cu textul „je ne regrette rien„. as spune ca mesajul pe care a dorit sa-l transmita protagonista e acela ca nu are resentimente vis-a-vis de cei care au trecut pe acolo de-a lungul timpului. ca idee, arata misto. dar…..tocmai pentru ca i-a dat o forma materiala sloganului, ai putea zice ca nu e convinsa in mintea ei, ca nu e de-ajuns ca status mental, ci are nevoie de extra confirmare, vrea ea sa se reasigure ca mantra e la indemana, in caz ca o uita. cu alte cuvinte, vrea sa se justifice fata de ea insasi. si uite de unde vin toate frustrarile, nefericirile, neimplinirile din viata fiecaruia: din neasumare. nu esti convins/a ca ai facut o alegere buna la momentul acela sau celalalt, ai facut un mic compromis doar acum, o data – (ca daca e o singura data, nu se pune, nu ?!), apoi inca unul, pana le pierzi sirul, fiindca deja te-ai imunizat si gata, ai intrat in labirint si ajungi sa devii expert in arta compromisului.

regrete e normal sa ai in doza potrivita. uneori comiti greseli din graba, din superficialitate sau din orgoliu. regretele devin constructive atunci cand realizezi ca nu ai procedat tocmai stralucit in vreo situatie anume si acum, revizuind-o, stii cum trebuia sa te pozitionezi, asadar ai invatat din propria greseala. ai corectat-o in mintea ta, probabil ti-ai cerut si scuze – mental, cel putin si gata. subiect inchis.
uneori timpul are o calitate extrem de binefacatoare, el devenind aliatul mintii noastre: estompeaza intensitatea trairilor negative. doar daca vrei sa mergi inainte. daca esti masochist si iti place sa iti dea tarcoale melancolia, autoculpabilizarea sau razbunarea, atunci, asta e, suporta-ti consecintele !

viata e complexa si ai nevoie de realism sa-i faci fata, sa-ti armonizezi toate planurile fara sa te incurci in ele. depinde ce vrei de la tine, in primul rand. iubirea fara minte, intotdeauna duce la dezastre catastrofale. incearca sa traiesti intelept !

Instructiuni de utilizare a vietii

ne nastem, traim (sau asa avem senzatia) si mai devreme sau mai tarziu, murim.
aparent, habar n-avem cum am nimerit in lumea asta. de ce pe mine ma inconjoara circumstantele acestea, iar pe tine cu totul altele, care uneori mi se par mai avantajoase sau dimpotriva.
acasa, teoretic ar trebui sa primesti o educatie, apoi la scoala afli tot felul de lucruri, cartile citite iti spun uneori altceva si uite-asa te poti trezi cu dilema: cum sa procedezi ?!
„odata cu trecerea anilor, vine si intelepciunea”. imi vine zambesc. un zambet amar. intelepciunea vine din echilibru, nu din numarul anilor. am intalnit destui oameni maturi care aveam regrete si stari de blazare, frici, neimpliniri si resemnari. asta sa fie VIATA ?!
lucrurile se intampla la nivel macro si micro. pentru a percepe panoramic, ai nevoie de ceva abilitati….in antiteza, perceptia microuniversului ar trebui sa fie mult mai simpla. teoretic.
totusi, pana la urma, de ce ne nastem? de ce suferim? pai cum, de ce suferi?! pentru ca nu faci bine ce ai inceput, vei auzi niste raspunsuri. pe de alta parte, nu se obtine nimic pe lumea asta fara efort. si atunci, care-i calea? hm, calea e simpla: asumare se numeste. iti asumi, esti constient/a ca va trebui sa pui osul la treaba daca vrei sa obtii ceva adevarat. (unele pun si altceva la treaba, insa asta e alta poveste ;-))
poate la un moment dat, te uiti la tine, apoi in jur si vezi fericire, suferinta, ipocrizie, ura, falsitate, minciuna, bucurie, si incerci sa intelegi la ce/cine te raportezi: societatea te vrea un om de succes, dar tu, tu ce iti doresti ? un trai decent, multumire sufleteasca si muuulta distractie, nu-i asa ?!
cand se intampla tragedii in jurul tau, te sperii teribil. in acelasi timp, in ciuda empatiei, te consideri norocos ca nu ai avut tu parte de atata dramatism greu de suportat. instantaneu te gandesti la eminenta mortii si-ti faci tie insuti/insati promisiuni solemne ca te vei schimba radical in bine, ca vei fi un om mai bun, mai milostiv, mai atent cu cei din jur etc.
poate unii intr-adevar vor pune in aplicare planul, insa altii vor uita, vor trece peste si vor repeta aceleasi tipare ca si inainte.
ideea e aceea ca „manualul de utilizare” al vietii e adanc criptat in noi, in constiinta fiecaruia. desigur, poti cere sfaturi, pareri celor din jur, insa decizia finala iti apartine in orice actiune ai intreprinde. bineinteles ca e mult mai convenabil sa dai vina pe altcineva pentru esecurile tale, insa asta nu iti rezolva problemele.
incearca sa-ti imaginezi o intalnire…inedita: daca adultul din tine s-ar intalni cu adolescentul care ai fost candva, ce crezi ca ti-ai spune ? dincolo de incarcatura emotionala, ai putea fi obiectiv ? ai putea spune lucrurilor pe nume sau te-ai faca ca ploua ? ai omite intentionat anumite intamplari tocmai pentru ca te dezavantajeaza ? ai avea taria mentala sa suporti ADEVARUL ?
da, viata e grea si lumea e rea. insa tu te poti schimba (ia uite ca fac si versuri ;-)). iti poti vindeca ranile din sufletul tau, iti vei da seama ca unele conflicte sunt doar in mintea ta ca urmare a unor perceptii gresite. si uite asa, schimbarea vine din noi, nu din afara noastra, uite asa devenim mai echilibrati, mai responsabili si putem construi ceva durabil. totul este sa vrei !

Mi-e dor …si doare

mi-e dor si doare doar daca dorul ma domina, doar daca il las sa ma controleze. altfel …. vine si pleaca. hm…ce usoara pare teoria.

asadar, daca vreau ca sentimentul de dor sa nu ma mai afecteze, trebuie sa il inlocuiesc cu altceva, nu ?! si aici, ca in marea majoritate a cazurilor, e rost de un troc. inlocuiesc ceva cu altceva. insa cu ce ?

 spre binele meu ar fi indicat ca inlocuirea sa fie cu un nivel mai sus, altfel ma pot pricopsi cu inca o belea in plus.

de remarcat faptul ca inlocuirea sa fie una constienta si asumata. in caz contrar, o ardem aiurea.

mi-e dor, mi-e dorrrrrrr de x, de y, de oameni, de locuri…. ma mistuie pe dinauntru……acum, azi, maine, zile, saptamani, ani in sir…….asa, si ?! care e finalitatea acestei stari ? niciuna. lucrurile nu se intamplapur si simplu, nu cad din cer. ghinion ! asta credeai, cititorule ? ei bine, nici vorba de asa ceva.

incearca sa substitui dorul cu acceptarea. a fost, s-a intamplat ceva mirific si vrei sa se repete, fiindca tu crezi ca prezentul nu-ti mai ofera trairi asemanatoare. te inseli amarnic !

sentimentele pure nu sunt mistuitoare, ci energizante, inaltatoare, neconditionante, nevatamatoare, neegoiste.

dorul in doza optima are desigur rolul sau. insa atunci cand devine împovărător este intr-adevar o mare problema in mintea si sufletul tau.

de ce crezi tu ca te-ai nascut pe acest pamant ? sa acumulezi averi ? sa fii invidiat ? admirat ? la ce nivel al piramidei lui maslow crezi ca ai ajuns ?

unde te vezi peste 10 ani ? sau 20 ?

stii ca poti muri in orice clipa ? intreaba-te daca ai muri acum, ce regret ai avea ? ce-ai schimba in viata ta ?

intrebari prea complicate ? te doare capul de la ele ?! sincer, ar fi bine sa ai disconfort ACUM, cand inca mai poti schimba ceva. daca vrei. daca nu, tine-o tot asa. pe raspunderea ta.

“Trebuie sa inveti regulile jocului. Apoi, trebuie sa joci mai bine ca oricine altcineva.”

mi-a placut aceasta zicere. cica Einstein ar fi emis-o. de fapt, la asta se reduce tot: sa inveti regulile jocului. care joc ? ei bine, nu v-ati prins deja ? viata insasi e un joc. of, dar cum pot avea o abordare atat de … ludica ? totul pare chiar asa …de neserios ? nu, dimpotriva, e foarte serios. si fara nicio repetitie. ai gresit, pac, te-ai ars !
am vazut filmul „capcana pentru hoti” si mi-a ramas in minte baletul pe care erau nevoiti sa-l faca protagonistii pentru a nu se declansa alarma cu laser. consider ca e cea mai buna descriere a vietii noastre: la final, cand se trage linia, vom vedea fiecare dintre noi daca am declansat sau nu alarma. daca am trait degeaba sau ne-am indeplinit misiunea. MENIREA. cate pagube, cate victime colaterale am produs. pe cate ni le asumam, pe cate nu le recunoastem nici un ruptul capului – pentru ca nu am fost noi de vina…