Fara regrete

o

mi-a placut fotografia cu tatuajul din zona aproape intima cu textul „je ne regrette rien„. as spune ca mesajul pe care a dorit sa-l transmita protagonista e acela ca nu are resentimente vis-a-vis de cei care au trecut pe acolo de-a lungul timpului. ca idee, arata misto. dar…..tocmai pentru ca i-a dat o forma materiala sloganului, ai putea zice ca nu e convinsa in mintea ei, ca nu e de-ajuns ca status mental, ci are nevoie de extra confirmare, vrea ea sa se reasigure ca mantra e la indemana, in caz ca o uita. cu alte cuvinte, vrea sa se justifice fata de ea insasi. si uite de unde vin toate frustrarile, nefericirile, neimplinirile din viata fiecaruia: din neasumare. nu esti convins/a ca ai facut o alegere buna la momentul acela sau celalalt, ai facut un mic compromis doar acum, o data – (ca daca e o singura data, nu se pune, nu ?!), apoi inca unul, pana le pierzi sirul, fiindca deja te-ai imunizat si gata, ai intrat in labirint si ajungi sa devii expert in arta compromisului.

regrete e normal sa ai in doza potrivita. uneori comiti greseli din graba, din superficialitate sau din orgoliu. regretele devin constructive atunci cand realizezi ca nu ai procedat tocmai stralucit in vreo situatie anume si acum, revizuind-o, stii cum trebuia sa te pozitionezi, asadar ai invatat din propria greseala. ai corectat-o in mintea ta, probabil ti-ai cerut si scuze – mental, cel putin si gata. subiect inchis.
uneori timpul are o calitate extrem de binefacatoare, el devenind aliatul mintii noastre: estompeaza intensitatea trairilor negative. doar daca vrei sa mergi inainte. daca esti masochist si iti place sa iti dea tarcoale melancolia, autoculpabilizarea sau razbunarea, atunci, asta e, suporta-ti consecintele !

viata e complexa si ai nevoie de realism sa-i faci fata, sa-ti armonizezi toate planurile fara sa te incurci in ele. depinde ce vrei de la tine, in primul rand. iubirea fara minte, intotdeauna duce la dezastre catastrofale. incearca sa traiesti intelept !

Dincolo de cuvinte

nu trebuie sa fii psiholog sau psihiatru sa ai preocupari legate de propria minte. asa cum sunt fashionistele inraite, de ce ar parea atat de exotic cineva care are si alte interese, nu doar cele specific genului feminin ?! nu se exclud sub nicio forma, dimpotriva, coexista bine merci. dar nu ne-am adunat aici sa vorbim despre mine 🙂 oricat de mult si-ar dori unii.

in oglinda mintii se reflecta o multime de lucruri deosebit de interesante. pentru a avea acces la ele, lumina trebuie sa cada sub unghiul potrivit: daca e prea intuneric, doar se intrevad, daca in schimb lumina e prea puternica, nu vei vedea nimic clar, doar o stralucire orbitoare. alteori, apare refractia, care face si mai mult rau pe langa cel existent deja.

suna prea …deprimant ? prea metalic ? prea sec ? eu una nu cred, pentru ca asa arata realismul. e periculos de nociv sa te minti pe tine insati/insuti, sa te dopezi cu utopii si iluzii, sa intri intr-un labirint din care e posibil sa nu mai poti iesi vreodata teafar.

intrevad niste reactii de genul: scrie chestii d-astea fiindca a suferit din dragoste sau n-o prea ajuta fizicul, drept urmare se refugiaza in filosofie 🙂

dorinta de cunoastere si de intelegere a mediului inconjurator nu apare neaparat ca urmare a unor frustrari de ordin sentimental sau traume emotionale – desi e posibil sa fie si cazuri de asemenea factura.

dincolo de cuvinte, viata are magia ei. bogatia trairilor interioare fac sa-ti vibreze sufletul si te determina sa cauti armonia, oricat de dificila ar parea calatoria.

Instructiuni de utilizare a vietii

ne nastem, traim (sau asa avem senzatia) si mai devreme sau mai tarziu, murim.
aparent, habar n-avem cum am nimerit in lumea asta. de ce pe mine ma inconjoara circumstantele acestea, iar pe tine cu totul altele, care uneori mi se par mai avantajoase sau dimpotriva.
acasa, teoretic ar trebui sa primesti o educatie, apoi la scoala afli tot felul de lucruri, cartile citite iti spun uneori altceva si uite-asa te poti trezi cu dilema: cum sa procedezi ?!
„odata cu trecerea anilor, vine si intelepciunea”. imi vine zambesc. un zambet amar. intelepciunea vine din echilibru, nu din numarul anilor. am intalnit destui oameni maturi care aveam regrete si stari de blazare, frici, neimpliniri si resemnari. asta sa fie VIATA ?!
lucrurile se intampla la nivel macro si micro. pentru a percepe panoramic, ai nevoie de ceva abilitati….in antiteza, perceptia microuniversului ar trebui sa fie mult mai simpla. teoretic.
totusi, pana la urma, de ce ne nastem? de ce suferim? pai cum, de ce suferi?! pentru ca nu faci bine ce ai inceput, vei auzi niste raspunsuri. pe de alta parte, nu se obtine nimic pe lumea asta fara efort. si atunci, care-i calea? hm, calea e simpla: asumare se numeste. iti asumi, esti constient/a ca va trebui sa pui osul la treaba daca vrei sa obtii ceva adevarat. (unele pun si altceva la treaba, insa asta e alta poveste ;-))
poate la un moment dat, te uiti la tine, apoi in jur si vezi fericire, suferinta, ipocrizie, ura, falsitate, minciuna, bucurie, si incerci sa intelegi la ce/cine te raportezi: societatea te vrea un om de succes, dar tu, tu ce iti doresti ? un trai decent, multumire sufleteasca si muuulta distractie, nu-i asa ?!
cand se intampla tragedii in jurul tau, te sperii teribil. in acelasi timp, in ciuda empatiei, te consideri norocos ca nu ai avut tu parte de atata dramatism greu de suportat. instantaneu te gandesti la eminenta mortii si-ti faci tie insuti/insati promisiuni solemne ca te vei schimba radical in bine, ca vei fi un om mai bun, mai milostiv, mai atent cu cei din jur etc.
poate unii intr-adevar vor pune in aplicare planul, insa altii vor uita, vor trece peste si vor repeta aceleasi tipare ca si inainte.
ideea e aceea ca „manualul de utilizare” al vietii e adanc criptat in noi, in constiinta fiecaruia. desigur, poti cere sfaturi, pareri celor din jur, insa decizia finala iti apartine in orice actiune ai intreprinde. bineinteles ca e mult mai convenabil sa dai vina pe altcineva pentru esecurile tale, insa asta nu iti rezolva problemele.
incearca sa-ti imaginezi o intalnire…inedita: daca adultul din tine s-ar intalni cu adolescentul care ai fost candva, ce crezi ca ti-ai spune ? dincolo de incarcatura emotionala, ai putea fi obiectiv ? ai putea spune lucrurilor pe nume sau te-ai faca ca ploua ? ai omite intentionat anumite intamplari tocmai pentru ca te dezavantajeaza ? ai avea taria mentala sa suporti ADEVARUL ?
da, viata e grea si lumea e rea. insa tu te poti schimba (ia uite ca fac si versuri ;-)). iti poti vindeca ranile din sufletul tau, iti vei da seama ca unele conflicte sunt doar in mintea ta ca urmare a unor perceptii gresite. si uite asa, schimbarea vine din noi, nu din afara noastra, uite asa devenim mai echilibrati, mai responsabili si putem construi ceva durabil. totul este sa vrei !

Adevărul „adevărat”

adevărul, chiar daca este unic, poate fi perceput diferit, in functie de nivelul de constiinta al fiecaruia. te uiti azi, maine, poate timp de o luna in oglinda costiintei tale si realizezi ca exista o contradictie intre ce ai invatat, ce ti s-a spus, ce ai citit si ceea ce vezi tu in juru-ti si ceea ce ai considera tu ca ar trebui sa fie. ei, si de aici pleaca totul……

vezi ca esti diferit fata de majoritatea, iar de aici se pot naste cel putin doua curente: fie vrei sa fii pe placul tuturor pana la capăt – genul sociabil, popular, fie pastrezi o oarecare distanta. din ambele ipostaze, se naste o frustrare, frustrare alimentata de acea energie pe care tu, in functie de caracterul tau, alegi in ce directie vrei sa o folosesti.

nu am inventat eu apa calda, lucrurile acestea exista de cand lumea si pamantul. preocuparea este ce faci tu cu datele pe care le ai la dispozitie ?!

esti flexibil, te adaptezi regulilor sau crezi ca poti sa le schimbi ? iti plac provocarile ? crezi ca poti sa le faci faţă ? ce faci daca dai greș ? iti vei asuma esecul ? ce ai de pierdut ? dar de castigat ?

se nasc o infinitate de intrebari la care unii nici macar in sinea lor nu indraznesc sa raspunda, nici macar in solitudinea lor nu-si pot privi oglinda conştiinței, cu atat mai putin sa vorbeasca cu altcineva despre asta. chiar daca esti inconjurat de oameni, familie, prieteni, de fapt fiecare e singur. daca in fata lumii poti juca teatru, pe tine nu te poti minti la nesfarsit, oricat ti-ai impune, oricat de bine ai disimula. numai de tine depinde cum dirijezi acea energie care se naste din revolta ta, din neputinta de a o controla. pot fi magician. un alchimist desavarsit, care poate transmuta intunericul din tine in lumina. drumul este ingrozitor de dificil si vei vrea sa renunti in orice moment. sau sa te intorci din drum. insa asa ceva nu mai este posibil, pentru ca totul este in miscare. chiar intorcandu-te de unde ai plecat, scena nu mai e aceeasi, pesonajele nu mai sunt la fel. nu exista ciorne. asa ca fii convins ca faci intotdeauna alegerile cele mai bune, sa nu suferi degeaba si in plus. deschide-ti ochii mintii si fii pe fază.